Poți să mergi în Viscri și de un milion de ori în viața asta, tot nu o să înceteze să te surprindă. Tot nu o să îți astâmperi mirarea și, de oricâte ori te-ai duce acolo, tot n-o să-ți vină să crezi că poate exista atâta liniște într-un loc populat de oameni (numai vreo 500, ce-i drept). Ajungi în Viscri după un drum neasfaltat de vreo 20 de minute cu mașina, în care n-o să poți să-ți iei privirea de pe fereastră și să o mai ucizi, aruncând-o spre display-ul telefonului. Nicio șansă! Dacă te prinde lăsatul soarelui aici, vei vedea câteva cete de vaci ce se întorc agale spre casă, oprindu-se însă la fântâna satului pentru a-și astâmpăra setea. Și n-o să-ți vină să crezi că nu e o poveste de-a lui Creangă, ci că e vacanța ta. O să te surprinzi făcând involuntar cu mâna localnicilor care stau la taifas pe băncuța din fața casei, care te privesc curios și te salută. Și mare ne-ar fi mirarea să te poți abține să nu schimbi două vorbe cu ei. Nu te va mai mira cu nimic faptul că Prințul Charles s-a îndrăgostit până peste cap de această așezare săsească, că și-a cumpărat o proprietate aici și că nu a contenit cu laudele pentru acest sătuc transilvănean. Dar cum a reușit acest loc conservat în medievalitate să-și păstreze autenticitatea pură în ciuda cruzimii timpului? Printr-un așa numit „contract social”, fiecare localnic a promis să conserve identitatea satului și să nu aducă nicio modificare mediului, locuințelor sau drumurilor în absența aprobării generale. Nu face greșeala ca, de ajungi în Viscri, să petreci numai o oră-două, să îi asculți liniștea și apoi să-ți iei tălpășița. Nici prin cap să nu-ți treacă! Petrece acolo câteva nopți, dormi în casele localnicilor, gustă din mâncarea tradițională și întinde-te la vorbă cu cei de prin partea locului. Sunt toate niște experiențe pentru care îți vei mulțumi.